PAL SAU MDF?
Când ai de ales între două materiale asemanatoare pentru mobila ta, există câteva aspecte cheie pe care trebuie să le ai în vedere în compoziția mobilierului. Vom analiza care sunt caracteristicile acestor materiale, avantajele și dezavantajele, unde le poți folosi cel mai bine și raportul prețului dintre ele, pentru ca tu să poți face alegerea potrivită între PAL sau MDF.
PAL SAU MDF:
CARACTERISTICI. Ambele materiale sunt asemănătoare ca structura, diferența dintre PAL sau MDF constând în densitatea lor. PAL-ul este o placă aglomerată lemnoasă cu forme geometrice mai mari decât MDF-ul, densitate mai scăzută și greutate mai redusa. MDF-ul este o placă fibrolemnoasa cu densitate medie, mai grea decât PAL-ul și mai rezistentă la greutăți mai mari.
PAL sau MDF cum sa alegi corect PAL SAU MDF:
UTILIZARE. De cele mai multe ori în design-ul mobilierului se folosește o combinație între aceste două materiale, PAL sau MDF, însă au recomandări diferite în funcție de zona amplasării mobilierului si de aria de utilizare. MDF-ul este indicat pentru a fi folosit ca și componentă a mobilierului de baie și bucătărie, deoarece acestea sunt zonele unde sunt prezente diferente mai mari de temperatura, umiditate, apa si aburi, iar MDF-ul reactioneaza mai bine la acestea. Totodata, MDF-ul este cel mai potrivit pentru margini si canturi, datorita compozitiei sale mai rezistente. PAL-ul dispune de o arie mai variata de folosire, in mobilierul dressing-ului, in living, la dulapuri simple sau cu usi glisante, dormitoare. Este versatil in mobilierul comercial, farmacii, spitale si birouri, deoarece PAL-ul se poate prelucra mai ieftin si mai rapid la comanda sau in serie, iar pretul scazut este un aspect cheie cautat in aceste domenii.
AVANTAJE SI DEZAVANTAJE. PAL-ul este materialul cel mai accesibil ca pret si durata de prelucrare, deoarece atat costurile de productie cat si timpul de executie pentru orice tip de mobilier sunt mult mai mici. Are texturi mult mai apropiate de lemnul natur si finisaje lucioase sau mate, usor de realizat in diverse culori. Pentru a-l proteja pe o perioada mai indelungata de timp, nu este indicat a fi folosit in zone cu umezeala, aburi si diferente mari de temperatura. MDF-ul este mai dur decat PAL-ul, rezista la greutati mai mari si este indicat a fi folosit in zonele mai umede cu diferente mai mari de temperatura. Poate fi vopsit, infoliat, frezat si furniruit. Dezavantajul consta in pretul mult mai mare, prelucrarea fiind mai costisitoare, dureaza mai mult si dispune preponderent de forme standard. MDF-ul e un material recomandat acolo unde elementele mobilei sunt solicitate mai intens, totusi, MDF-ul poate crea disconfort daca e folosit la usi sau sertare deoarece este un material greu. Un aspect important de luat in considerare cand alegem intre PAL sau MDF este ca MDF-ul are in compozitia sa mai multa formaldehida, un compus chimic clasificat de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca fiind un compus chimic volatil cu potential toxic pentru organism.
Mobilier din PAL sau MDF PAL SAU MDF: PRETURI. Diferenta majora, de ordin economic, plaseaza PAL-ul melaminat in fata MDF-ului. PAL-ul porneste de la un cost de 2-3 ori mai mic față de MDF, in timp ce MDF-ul în funcție de tipul de prelucrare poate ajunge și triplu ca buget final. Speram ca luand in calcul toate aceste aspecte prezentate mai sus, vei putea reflecta mai bine la alegerea ta. Indiferent ca e PAL sau MDF, cu aceste doua materiale poti crea un design modern, o mobila confortabila, ergonomica si functionala.